Grimoarele Clasice

Lucrarea este impartita in patru carti. Prima parte contine o prefata cu informatie “autobiografica” despre autor, motivele sale pentru scrierea acestei carti si un rezumat al materialului gasit in cele patru carti. Capitolele primei carti contin portiuni mari de filosofie oculta (in mare parte Neo-Platonice si “pseudo-Aristotelice” dupa spusele lui Plessner), o definitie a magiei (in teorie si practica) si de asemenea informatie preliminara despre astrologie si casele lunare. Ultima di nacestea este oferita ca informatie vitala pentru formarea talismanelor.

Cartea a doua continua discutiile filosofice, corespondentele dintre creaturile pamantesti si arhetipurile celeste si merge mai departe spre misterele astrologiei- triplicitatile, gradele, conjunctiile, etc- impreuna cu (in capitolul trei) multa informatie despre virtutile oculte ale Lunii. Inca o definitie a magiei apare in capitolul cinci- impartind-o de data aceasta intre arta talismanica, venerarea planetelor si incantatiile. Acestea, ne este sugerat, erau impartite raselor umane astfel ca diferite culturi sa devina maestrii diferitelor arte. In acelasi capitol ni se ofera material despre arta profetiilor si divinatiei. Capitolele sase si sapte (si alte cateva capitole urmatoare) trec apoi in detaliu despre filosofia talismanelor, explicand ca “Omul creeaza talismane fara voia sa de indata ce incepe sa manipuleze natura in procese precum pictarea hainelor, imperecherea animalelor sau combinarea drogurilor si chiar in fabricarea obiectelor de uz comun.” 

Pe langa asta, ni se mai ofera informatie despre natura celor patru Elemente (pe care Agrippa se pare ca a adoptat-o- vezi mai jos) si alte informatii astrologice.

Cartea a treia continua cu astrologia- de data aceasta tratant planetele si semnele zodiacale “mai individual, cu calitatile lor specifice. Aceste planete sunt personificate in asa fel incat sunt chemate si venerate.”. Capitolul include informatie despre imagini, cerneluri, parfumuri, culori, robe, metale, etc- toate folosite in venerarea/invocarea planetelor. Domeniile planetelor si semnele sunt schitate, impreuna cu orele magice si altele de acest tip. De aici, pe la capitolul patru (care discuta despre Islam si astrologie) cartea se intoarce la filosofie, natura omului, esenta spirituala a omului intelept, etc. De acolo, incepand cu capitolul sapte, textul se schimba spre treburi mai practice. Initierea in venerarea celor sapte planete impreuna cu rugaciuni si adoratii si darurile ce sunt oferite de la fiecare. Ceremonii intregi pentru fiecare planeta sunt rezumate in capitolul noua. De la capitolul zece ni se ofera informatii practice despre talismane si alte informatii ce apar in grimoare (iubire, onoare, protectie, etc). Capitolul final (doisprezece) se intoarce la filosofie.

Intr-un final, cartea a patra continua discutiile filosofice, rezumand diferite substante ale naturii si teorie (istorie) a Creatiei. Continua sa vorbeasca despre natura Lumii- divizand-o in Substanta, Intelect si Suflet (din nou, aceasta pare a fi o sursa probabila pentru Agrippa). De aici, rugaciuni, ceremonii si informatii despre cele doisprezece semne zodiacale- impreuna cu povesti pentru a ilustra posibilele efecte ale acestor ritualuri. Plessner spune ca fiecare ceremonie este precedata de un post de sapte zile si ca se folosesc caractere magice. Unele aspecte pot fi gasite in manuscrise Hermetice. Capitolul patru se intoarce la subiectul astrologiei si talismanelor (etc) iar capitolul cinci discuta despre zece discipline considerate necesare inainte ca cineva sa devina maestru in artele magice. In mod ciudat, subiecte precum deochiul si chair bi-sexualitatea sunt discutate aici. Capitolul sase se intoarce la subiectul parfumurilor planetare, oferind ritualuri pentru fiecare aroma. Capitolul sapte discuta despre virtutiile magice si folosirea plantelor. Capitolele finale, noua si zece, discuta despre virtutile oculte ale substantelor fizice si descrierea talismanelor ce se bazeaza pe acele virtuti.

Asta, bineinteles, abia ca zgarie suprafata materialului din capitolele din Picatrix.

Vechimea acestui grimoar francez nu este cunoscuta cu exactitate, desi este de obicei plasata undeva prin secolul 14. A.E.Waite este dispus sa permita inca doua secole inainte de acest timp pentru ca aceasta carte sa fie creata si transmisa (probabil oral), plasandu-i originile prin secolul 12. S-ar parea ca academicienii sunt de acord cu ideea ca aceasta lucrare (impreuna cu Lemegetonul) sa fie fantana scrierilor medievale grimoirice; oferind formatul, stilul si chiar continutul celor ce au urmat.

Cheia este compusa din doua carti. Prima carte fiind despre arta invocarii spiritelor- fara a oferi un set de ierarhii ale acestora sau folosirea unui triunghi. In schimb, spiritele apar la marginea cercului si este datoria magului sa le puna intrebari despre numele si functiile lor. De asemenea, ne sunt oferite cateva talismane planetare inscriptionate pe metal si aratate spiritelor pentru a le face ascultatoare. 

 

Fiecare cere spiritelor sa execute diferite functii. Nu numai atat, dar sunt bune si pentru protectie fata de pericole, otravuri, vrajitorie, suferinta, etc. Restul cartii este umplut cu practici si experimente magice zilnice.

Cartea a doua ofera informatie despre prepararea ritualurilor- purificari, constructia uneltelor magice, parfumuri, apa sfintita, etc. Acestea sunt cele mai cunoscute aspecte ale cartii, chiar folosite in multe ocazii si la Hollywood: baghete taiate din pomi la rasarit cu o singura lovitura de cutit, conjuratia sabiei magice, etc.

Waite simtea ca aceasta lucrare este singura (sau probabil prima) care reguleaza operatiunile magice prin atributiile orelor si ale celor sapte planete. Acestea sunt numite ore planetare. Desi Cheia cu siguranta a introdus practica orelor planetare in traditia mai larga a grimoarelor, Picatrix-ul este o sursa mai veche pentru astfel de informatii.

Cheia Regelui Solomon este cartea din care Gerald Gardner a sustras cea mai mare parte a informatiei pentru a forma Wicca. Astfel de ritualuri precum binecuvantarea sarii si a apei si inscriptionarea caracterelor magice pe pumnal si pentaclu sunt gasite aici.

Aceasta este o colectie de cinci texte magice, Goetia, Theurgia-Goetia, Ars Paulina, Almadel si Ars Nova. S-ar parea ca aceste texte sa fi fost odata separate (dintre care, probabil, Goetia este cel mai vechi) colectate impreuna la o data mai tarzie sub numele Lemegeton.

Intelesul cuvantului “Goetia” a fost subiectul discutiilor academice pentru mult timp. Se crede de obicei ca deriva de la cuvantul grecesc goaô (a jeli, a geme, a plange) si se leaga de urletele demonilor. Pe de alta parte, A.E.Waite sugereaza ca acest cuvant indica “vrajitoria”. Acesta ar deriva de la grecescul goes (fermecator, vrajitor), si de la cuvantul goety, indicant arta vrajitorilor- care este vrajitoria.

In timpurile clasice, “vrajitoria” era o referinta directa la lucrul cu spiritele familiare, sau cu necromantia. Astfel, insasi numele textului avea sa exprime concentrarea pe lucrul cu spiritele infernale. In introducerea editiei Wieser scrie: “Prima Carte, sau Parte, care este Cartea despre Spiritele Raului si care este numita Goetia lui Solomon, arata metodele de a controla aceste Spirite pentru diverse scopuri. (The First Book, or Part, which is a Book concerning Spirits of Evil, and which is termed The Goetia of Solomon, sheweth forth his manner of binding these Spirits for use in things divers.)”

Exemplarele pe care le avem astazi se spune ca ar data abia din secolul saptesprezece. Cu toate acestea, Waite sugereaza ca ar fii mai vechi; din cauza unor texte mai vechi precum Liber Spiritum, care mimeaza stilul din Goetia. Elizabeth Butler era convinsa ca Liber Spiritum si chiar Liber Officiorumerau numele vechi ale Goetiei. Pentru a adauga la aceasta, am discutat mai sus relatia Testamentului lui Solomon cu Goetia, cu a sa colectie de demoni, sigilii si functii. Insasi Testamentul dateaza undeva intre secolele 2 si 5 ale erei noastre, sugerand ca Lemegeton-ul s-ar fi bucurat de o traditie indelungata in special oral, dar si scris.

Povestea (sau mitul) din Goetia se bazeaza pe legenda Talmudica in care Regele Solomon a sigilat un grup de spirite (in acest caz, 72 de spirite planetare) intr-un vas de alama si l-a aruncat intr-un lac Babilonian.

  

(Vasul de alama in care Solomon i-a inchis pe demoni - sursa) 

Babilonieii l-au vazut pe rege cand arunca vasul si l-au recuperat in speranta ca vor gasi comori. In schimb, acestea au eliberat demonii intr-o maniera asemanatoare cu Cutia Pandorei. Astfel, cele 72 de spirite pe care Solomon le-a comandat sunt disponibile pentru a le chema, Goetia oferind numele si descrierile acestora, impreuna cu ritualurile si conjuratiile necesare. Goetia este casa mult popularizatilor demoni precum Ashtaroth, Bael, Amon, Asmodai si cei patru Printi Cardinali Amaymon, Corson, Zimimay si Goap. Impreuna cu restul fratiei lor, acestia ar fii ierarhia standard de demoni din literatura medievala ale grimoarelor.

Probabil cel mai fascinant aspect al Goetiei este legatura evidenta cu traditia Araba din O mie si una de nopti. In aceste povesti, magii sunt adesea descrisi ca cei care intemniteaza jinni (genii) in vase de alama. In exemplul Aladdin si Lampa, temnita lor era o lampa de alama. Puterile atribuite acestor spirite in Goetia reflecta magia portretizata in legende: producerea si aducerea de comori, schimbarea oamenilor in animale, intelegerea limbii animalelor, etc. Bineinteles, traditia Araba se concentreaza oarecum pe Regele Solomon si majoritatea legendelor isi au originea aici. Recomand sa se studieze mitologia Araba (inclusiv O mie si una de nopti) cand se studiaza Goetia.

Goetia este sursa popularului Triunghi al Artei, in care spiritele sunt chemate. Aceasta este si sursa infamului “Marelui Blestem” unde sigiliul unui spirit neascultator este plasat intr-o cutie de fier cu ierburi si parfumuri urat mirositoare si leganata deasupra unei flacari. Sigla lui Solomon, pe care Regele a pus-o pe vasul de alama, este reprodusa aici; la fel cum este Pentagrama, Hexagrama si Discul (sau Inelul) lui Solomon.

Conjuratiile, toate identice in forma, sunt oferite cu fiecare grup. Totusi, chiar si cu acest numar mare de spirite, preambulul textului ii descrie intr-o maniera foarte singulara: Oficiile acestor spirite sunt toate unul, deoarece ceea ce poate unul sa faca poate si altul sa faca de asemenea. Pot arata si descoperi toate lucrurile ce sunt ascunse in lume.

Materialul introductiv descrie Theurgia ca “... ceva ce trateaza Spiritele de natura Rea si Buna, ceea ce este intitulat Theurgia-Goetia, sau Intelepciunea Magica a Spiritelor Aeriene, din care unele spirite sunt ascultatoare iar altele nu.” Asta ma face sa cred ca aceste spirite sunt intr-un fel legate de astre sau de functii astronomice.

Aceasta carte a Lemegeton-ului este descrisa in introducere astfel: “A Treia Carte, numita Ars Paulina sau Arta Paulina, trateaza Spiritele atribuite fiecarui grad al celor 360 de Grade ale Zodiacului; si al semnelor zodiacale si al planetelor semnelor si de asemenea al orelor.” Joseph H. Peterson ne spune ca Ars Paulina ar fii fost descoperita de Apostolul Pavel cand s-ar fi inaltat la al treilea Cer, si i-a fost apoi oferita la Corint. El mai spune ca, desi grimoarul se bazeaza pe literatura magica mai veche, acesta este aparent o redactare mai noua din cauza repetarii mentiunii anului 1641 si chiar referinte la arme de foc.

Cartea este divizata in doua parti principale. Prima parte se ocupa cu cei 24 de Ingeri ce guverneaza orele zilei si noptii. Puterile fiecarui Inger se schimba in functie de ziua respectiva si de planeta care guverneaza ora acelei zile. Fiecare Inger este prezentat cu cativa Ingeri (sau spirite) servitori si instructiunile de creare ale talismanelor astrologice pentru oricare din Ingerii cu care se doreste a se lucra. La sfarsitul textului sunt scrise in intregime conjuratiile (folosite pentru oricare Inger, schimband numai cateva cuvinte cheie).

A doua parte din Arta Paulina este extrem de interesanta deoarece se ocupa cu gasirea Ingerului al gradului Ascendentului natal al individului. Cu alte cuvinte, acest Inger este cel care se ridica la orizontul estic in timpul nasterii individului/practicantului. El detine misterele destinului, carierei, familiei si al altor factori legati de practicant ce pot fi conturati printr-un horoscop. Ca in prima parte, ne sunt prezentate metode de creare ale talismanelor pentru a lucra cu acesti Ingeri. Textul se termina cu o conjuratie a Ingerului Natal numita “Conjuratia Sfantului Inger Protector/Gardian” in care Ingerul este invocat intr-un glob de cristal. Se pare ca la vremea cand acest text a fost scris, nu era mare diferenta intre Ingerul Nativitatii si Ingerul Protector/Gardian, sau pur si simplu ii era necunoscuta aceasta diferenta autorului.

Cat despre tehnologia magica ce apare in aceasta carte, este de observat “Masa de Practica/Table of Practice” (sau altarul) despre care scrie cum sa fie creata. 

Ma refer in special la imaginea din susul mesei de practica, care pare a fi cel mai vechi exemplu al hexagramei planetare din Golden Dawn. In ambele cazuri, Soarelui ii este atribuita pozitia centrala in hexagrama, iar cele sase planete orbiteaza la fiecare din cele sase puncte. Singura diferenta este ordinea planetelor din jurul punctelor hexagramei.

A patra carte din Lemegeton este probabil favorita mea. Goetia din editia Weiser include urmatoarea prezentare: “A Patra Carte, numita Ars Almadel Salomonis, sau Arta Almadel a lui Solomon se ocupa de Spiritele ce sunt setate asupra (Quaternary?) al Altitudinilor. Ultimele doua carti mentionate, Ars Paulina si Ars Almadel relateaza numai despre Spiritele Bune, ale caror cunostinte sunt obtinute prin cercetarea in cele Divine. Aceste doua Carti pot fi clasate impreuna sub numele Prima si A Doua Parte a Cartii Theurgice a lui Solomon.” Cele patru “altitudini” sunt de fapt cele patru directii cardinale, desi sunt considerate a sta una deasupra celeilalte. Fie provine din, sau reflecta, traditia kabbalistica a celor Patru Lumi ale Creatiei ce exista intre Pamant si Tronul lui Dumnezeu. Fiecare Lume este populata de spirite bune (Ingeri) ce pot fi chemate prin textul din Almadel pentru diverse beneficii.

Magia este lucrata printr-un aparat fascinant numit “Almadel”. Aceasta este o masa patrata din ceara alba, cu numele si caracterele Divine scrise pe ea cu o unealta de scris sfintita.

Caracterul principal al acesteia este o hexagrama ce ocupa o mare parte a suprafetei si un triunghi in centrul acesteia. Ultimele caracteristici sunt patru gauri trase in masa- la fiecare colt al acesteia. Cand aceasta a fost creata, se mai foloseste o cantitate de ceara (din care a fost facuta si masa) pentru a crea patru lumanari; fiecare cu o proeminenta la jumatatea lumanarii. Cele patru lumanari sunt puse in sfesnice si pozitionate intr-un patrat cu “picioarele” inauntru. Almadel-ul este plasat intre aceste lumanari, pentru a se rezema de “picioare” (in asa fel ca acestea sa nu blocheze cele patru gauri) fiind astfel ridicat deasupra altarului. Ultimele componente sunt un talisman de aur sau argint ce este plasat in centrul Almadel-ului si o cadelnita plasata pe masa/altarul de dedesupt.

Nu mai putin de patru Almadel-uri sunt facute- impreuna cu cele patru lumanari si cadelnite dar fara talisman- in asa fel incat sa fie unul de culoare diferita pentru fiecare din cele patru altitudini:

Nota: Talismanul de aur va servi in operatiunea tuturor Altitudinilor. Culoarea Almadel-ului apartinand primului Chora este alb ca crinul. Cel de-al doilea de culoarea rosu trandafiriu. Al treilea un verde mixat cu o culoare alb argintiu. Al Patrulea Chora este negru mixat cu putin verde.

Aceste patru culori sunt alchimice in simbolismul lor, spre deosebire de culorile elementale galben, rosu, albastru si negru sau verde ale sistemelor moderne de magie. Odata ce ai ales Ingerul (si astfel Altitudinea) cu care doresti sa lucrezi, creezi Almadel-ul, aprinzi lumanarile si arzi rasina de mastic in cadelnita. Fumul se va inalta sub tableta de ceara si astfel va fii fortat sa iasa intr-un fel prin cele patru gauri. Prin acest fum si deasupra Almadel-ului si talismanului se va manifesta Ingerul.

Acest text a avut un profund desi putin cunoscut efect asupra magiei moderne. Nu a fost adoptat direct in sistemele noastre moderne de magie prin personalitati precum S.L. Mathers sau Gerald Gardner. In schimb, a avut efect asupra lui John Dee la sfarsitul secolului 16. Echipamentul descris de Ingeri pentru sistemul Enochian pare sa se fi tras din traditia Almadel. Insa, voi explica aceste comparatii ceva mai jos.

“Cartea a Cincea a Lemegeton-ului este despre Rugaciuni si Discursuri. Acestea au fost spuse de Solomon cel Intelept asupra Altarului din Templu. Iar titlurile sunt Ars Nova sau Noua Arta si Ars Notaria, Arta Notara. Acestea au fost revelate de catre Michael, Ingerul Sfant al lui Dumnezeu, in tunet si fulger, iar acesta a primit mai departe de la acest Inger anumite Note scrise de Mana lui Dumnezeu, fara de care Marele Rege nu ar fii putut sa dobandeasca marea sa Intelepciune, astfel ca acesta sa stie toate Stiintele si Artele fie Bune sau Rele.”

Ars Nova apare numai intr-o singura versiune a Lemegeton-ului (Sloane MS 2731). Este doar o carte de invocatii pentru constructia spatiului sacru si al unor unelte in operatiile Goetice (Este neclar daca pot fi folosite si pentru celelalte carti ale Lemegeton-ului, desi ar trebui sa poate fi filosite si in Theurgia-Goetia).

Rugaciunile sunt oferite pentru inscriptia Cercului Magic si Tringhiului Artei, crearea Hexagramei si a Pentagramei lui Solomon, aprinderea lumanarilor, etc. Apoi urmeaza o invocatie pentru controlarea demonilor Goetici in vasul de alama. In final, textul se termina cu “Marea Oratie/Mighty Oration” ce pare a fi pentru a prinde hotii si care a fost scoata din Lemegeton. Cand Aleister Crowley a publicat traducerea Goetia de Samuel Mathers, a adus o copie a unei parti din Ars Nova (fara a include Marea Oratie sau invocatia impotriva hotilor). Insa, aceasta nu a fost astfel numita in textul Mathers/Crowley ci descrisa ca “O explicatie a anumitor nume folosite in cartea Lemegeton.”

O minunata discutie despre aceasta traditie poate fi gasita in eseul scris de Frank Klaassen, intitulata English Manuscripts of Magic, 1300-1500. Un alt eseu scris de Michael Camille, intitulat Visual Art in Two Manuscripts of the Ars Notoria, contine mai multa analiza istorica impreuna cu fotografii ale paginilor cartii. Mai avem de la aceeasi sursa, un eseu informativ intitulat Plundering the Egyptian Treasure: John the Monk’s “Book of Visions” and its Relation to the Ars Notoria of Solomon, care compara Ars Notoria cu o versiune mai veche a textului (The Book of Visions) ce se concentreaza pe Fecioara Maria in loc de Solomon.

Exista aproximativ cincizeci de manuscrise diferite ale Artelor Notare cunoscute la acest timp, datand intre anii 1300 si 1600 e.n. Miturile Solomonice din care isi trag fundatia pot fi gasite in Biblia canonica:

“Acum, Doamne Dumnezeule, implineasca-se fagaduinta Ta facuta tatalui meu David, fiindca m-ai pus sa domnesc peste un popor mare la numar, ca pulberea pamantului! Da-mi, dar, intelepciune si pricepere, ca sa stiu cum sa ma port in fruntea acestui popor! Caci cine ar putea sa judece pe poporul Tau, pe poporul acesta atat de mare? Dumnezeu a zis lui Solomon: Fiindca dorinta aceasta este in inima ta, fiindca nu ceri nici bogatii, nici averi, nici slava, nici moartea vrajmasilor tai, nici chiar o viata lunga, ci ceri pentru tine intelepciune si pricepere ca sa judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus sa domnesti, intelepciunea si priceperea iti sunt date. Iti voi da, pe deasupra, bogatii, averi si slava, cum n-a mai avut niciodata niciun imparat inaintea ta si cum nici nu va mai avea dupa tine.” [ 2 Cronici, 1:9-12]

Aceasta este scena ce a dat nastere legendei Intelepciunii lui Solomon. Prin refuzul sau de a cere ceva pe langa perfectionarea personala, acesta a putut sa se bucure de lucrurile la care altii se gandesc cu lacomie. Numai cu lipsa de lacomie poate fii dobandita adevarata fericire. Multi dintre noi suntem familiari cu fraza “cere intelepciune si restul va veni de la sine”. Solomon a invatat sa opreasca mediul fizic in a-i controla actiunile si astfel i-a fost oferita puterea de a le controla in schimb. Acest concept a fost fundatia multor practici similare in toata lumea; de la sisteme estice precum Buddhismul, pana la grimoare si chiar la multe sisteme din ziua de astazi.

Ars Notoria este o colectie de proceduri de purificare, rugaciuni obscure si imagini magice ce promit a rezulta in intelegerea “... Operatiunilor Magice, Stiintelor liberale, Revelatiilor Divine si Artei Memoriei.” Purificarile sunt compuse din posturi, observarea timpurilor, confesiuni/spovedanii, etc. In aparenta se aseamana cu cartile de rugaciuni sau Psalmii- iar caligrafia si ilustratiile erau insarcinate artistilor profesionisti (aceeasi oameni care au scris si ilustrat Psalmii si cartile de rugaciune). Insasi textul este aranjat in trei Parti distincte.

Partea I contine rugaciuni pentru a dobandi virtuti “generale” necesare pentru a atinge virtutile mai marete de mai tarziu. Acestea sunt patru la numar: Memoria, Elocventa, Intelegerea si Perseverenta. Fara acestea, orice incercare de a produce rezultate cu rugaciuni mai avansate nu va rezulta nimic.

Partea a II-a contine rugaciuni si imagini magice ce promit sa ofere virtutile “speciale”. Acestea sunt cele sapte Arte Liberale ce compuneau curriculum-ul educational pentru invatatul Medieval: Gramatica, Logica si Retorica, urmate de Aritmetica, Geometrie, Muzica si Astronomie. Acestea culmineaza apoi in Filosofie si Teologie.

Apoi urmeaza Partea a III-a, sau Ars Nova. Aceasta sectiune este compusa din zece rugaciuni despre care se spune ca au fost oferite lui Solomon la un timp ulterior de diferiti Ingeri, pentru scopul de a rectifica orice greseala a aspirantului facuta in timpul studiului partilor anterioare. Aparent, sunt niste corectari ale unor rugaciuni din Partea a II-a. In final, textul se termina cu instructiunile necesare (necesare celor trei Parti) in legatura cu pregatirea spatiului sacru, sfintirea imaginilor, postul, spovedaniile, caritatea, instructiuni despre folosirea rugaciunilor, etc.

Rugaciunile sunt aranjate in imaginile magice, astfel ca citirea acestor rugaciuni sa rezulte intr-o vizualizare abstracta a imaginilor. Efectul acestora impreuna intentioneaza inducerea unei transe (In unele cazuri, este chiar necesar sa rotesti cartea in timp ce citesti- rugaciunile fiind aranjate in cercuri concentrice sau spirale. Arta tehnologiei hipnotice a anilor 1300!). Iata un exemplu:

Aceasta este pentru Memorie: “Sfinte Tata, Fiu milostiv si Sfant Duh, Rege inestimabil; ador, invoc si implor Numele Tau, ca prin bunatatea Ta, sa poti uita toate pacatele mele: Fii milostiv cu mine pacatosul, incercand sa trec prin aceasta incercare de cunoastere si invatare oculta; si fa Doamne, sa fie eficace in mine; deschide-mi, O Doamne, urechile, sa pot auzi; si indeparteaza puchina din ochii mei, sa pot vedea: intareste-mi mainile, sa pot lucra; deschide-mi fata, sa pot intelege dorinta Ta; in Numele Tau, ce este Sfant Pururea. Amin.”

Asadar, Artele Notare se deosebesc de structura obisnuita a grimoarelor care cer eforturi mai elaborate pentru efecte specifice. Cel care a facut rugaciunea pentru Memorie de mai sus nu incerca sa-si aminteasca ceva anume sau sa treaca un anumit test. In schimb, isi punea intrebarea ce se putea dobandi daca ar fi avut o memorie mai buna in general. In loc de realiza un singur lucru, dupa care ritualul ar trebui sa fie facut din nou, ideea era sa se stapaneasca intregul subiect dintr-o data.

Filosofia magiei este foarte productiva si foarte recomandata. Este extrem de importanta in traditiile grimoarelor in general, iar asta se poate observa in instructiunile chiar si celor mai materialiste texte. Acele carti care au dobandit reputatia de mistere- sau chiar pericol- sunt de multe ori exact acest tip de text. Vezi Cartea lui Abramelin sau Cartea Jurata a lui Honorius mai jos, care sunt exemple legendare.

Prima oara schitat in 1509-10 de Henry Cornelius Agrippa (student al lui Johannes Trithemius), acesta este cel mai important text grimoiric in existenta. Este de fapt, nu un manual practic, ci un compendiu de teorii si filosofii pe care se bazau magia Medievala si Renascentista.

Agrippa si-a impartit lucrarea in trei sectiuni (sau carti) distincte: prima se rezuma la magia naturala. A doua se ocupa cu tehnici intelectuale precum Kabbalah, Gematria, matematica si divinatia. A treia carte se ocupa cu observatii religioase si interactiunea cu fiintele Angelice. Nu sunt oferite ceremonii sau capitole cu instructiuni practice. In schimb, este o referinta sau sursa fara de care grimoarele ar fi fost inutile astazi. Se poate petrece o viata intreaba studiind aceasta carte si tot se vor putea descoperi comori noi ale gandirii antice in paginile acesteia.

Mai mult ca oricare, aceasta carte (in special Cartea a Doua) a avut un impact major in cultura magica moderna. Pare sa fi fost o favorita a lui John Dee, caci multe din corespondentele si intelepciunea magica din aceasta apare in sistemul Enochian al lui Dee. A fost de asemenea o sursa majora pentru fondatorii Zorilor Aurii (Golden Dawn) si majoritatea listelor lor de Ingeri si Nume Divine pot fii gasite in aceasta lucrare. Cele sapte patrate magice, kamea-urile planetare (folosite in multe traditii de la Golden Dawn pana la Wicca) sunt gasite in lucrarea lui Agrippa.

Cele patru Elemente, gnomii, sylph-ii, salamandrele si undinele, constructia talismanelor, gematria, Shem haMephoresh si multe altele sunt gasite aici. Iar acestea sunt doar cateva exemple, fiind imposibil sa listam aici tot ce s-a imprumutat din aceasta lucrare in magia moderna.

Conform spuselor lui Joseph Peterson, Heptameron-ul este o lucrare concisa de magie ritualica ce a fost tradusa de Robert Turner in 1655. A aparut in colectia sa de texte esoterice impreuna cu Cartea A Patra a Filosofiei Oculte de pseudo-Agrippa. Acest text este atribuit lui Peter de Abano (1250-1316) desi domnul Peterson crede ca este probabil un fals. Heptameron-ul se bazeaza in principal pe literatura Solomonica si chiar apare in Hebrew Key Of Solomon (Mafteah Shelomoh, fol 35a ff) sub titlul The Book of Light.

Agrippa a publicat Trei Carti.. fara a include ceremonii practice. In ultimul capitol al cartii a treia, ne spune si motivul:  “For we have delivered this art in such a manner, that it may not be hid from the prudent and intelligent, and yet may not admit wicked and incredulous men to the mysteries of these secrets, but leave them destitute and astonished, in the shade of ignorance and desperation.”

Insa, exista oarecum o chemare pentru o sectiune instructiva a lucrarii indiferent de intentia lui Agrippa. Astfel a fost scris Heptameron-ul ca volum isotitor, incluzand cercurile necesare, invocatiile, consacrarile, sigiliile, etc. 

Dupa cum sugereaza si Peterson, este putin probabil sa fi fost scrisa de faimosul fizician Peter de Abano. Moartea lui Abano a fost in 1250 iar Heptameron-ul nu si-a facut aparitia decat cu doua sute de ani mai tarziu.

Aceasta carte necesita putina explicatie, deoarece este practic o alta versiune a Heptameron-ului cu mari portiuni din originalele Trei Carti. De asemenea, Lemegeton-ul (cel putin in stil) a avut o influenta in aceasta lucrare, deoarece se ocupa cu evocarea “spiritelor malefice” si chiar sugereaza folosirea unui triunghi.

Autorul este cunoscut ca “pseudo-Agrippa” deoarece a ales sa semneze lucrarea cu numele lui Agrippa. Conform spuselor lui A.E. Waite, textul a aparut dupa moartea faimosului mag si a fost declarat un fals de Wierus, studentul lui Agrippa.

Cat despre continutul acestei carti, ma tem ca trebuie sa-l clasam alaturi de alte texte care au copiat din lucrarile lui Agrippa. In mare parte consta in bucati mari din Heptameron si Cartea a Patra. Multi tind sa-l considere pe Barrett un plagiator, deoarece acesta nu si-a redat sursele. Insa, tind sa cred ca Barrett doar compila un manual pentru clasele sale. De fapt, The Magus pare a reprezenta un ultima inviere a materialelor grimoirice inainte de lucrarile Victoriene ale lui Eliphas Levi si mai apoi Golden Dawn.

S. L. Mathers, in editia sa a acestui text, plaseaza Cartea lui Abramelin la sfarsitul secolului saptesprezece si inceputul secolului optsprezece. La fel ca traditia Artelor Notare, sistemul Abramelin se detaseaza de traditia normala a grimoarelor. Este mai spiritual in natura decat Cheia lui Solomon sau Goetia. Principiul pe care se bazeaza textul este acela ca fericirea materiala poate fi dobandita numai prin evolutia spirituala.

Textul este impartit in trei carti. Prima parte este o autobiografie a autorului- un barbat care isi spune Abraham Evreul. Poate fi o relatie simbolica cu parintele Iudaismului, desi Abraham scrie despre traiul in timpul domniei Imparatului Sigismund al Germaniei (1368-1437 e.n.). Abraham isi descrie anii de pribegie in cautarea Adevaratei si Sacrei Intelepciuni (mai multe ecouri de la Regele Solomon) si dezamagirile din drumul sau. De fapt, povestea ia tonul traditional al aventurii. Invata cateva forme de magie, dar le gaseste inutile iar practicantii lor fiind mai putin decat proclamau. In ultimele momente inainte de a renunta la aventura sa, Abraham il intalneste pe adeptul egiptean Abramelin, care accepta sa-l invete pe Abraham Magia Sacra.

Abraham scria acest text de dragul fiului sau Lamech (inca un nume inspirat din Biblie). Conform povestii, Abraham i-a oferit secretele Kabbalei fiului sau cel mare. Insa, nu a dorit sa il lase pe fiul sau mic fara nicio dobandire spirituala, iar astfel Abraham i-a lasat Cartea lui Abramelin.

Urmatoarele doua carti contin instructiuni pentru Magia Sacra pe care Abraham a copiat-o de mana din originalul lui Abramelin. Prima parte (cartea a doua) descrie o procedura de purificare si invocare, rezultand in aparitia Ingerului Pazitor/Gardian. Bineinteles, conceptul de Pazitor personal (si al invocatiei) depaseste cu mult istoria scrisa. Sistemul din Abramelin ne arata similitudini interesante cu procedurile tribale shamanice. Purificarile iau forma standard a grimoarelor prin izolare, post, curatare si o doza mare de rugaciune. O camera separata- numita Oratory (casa de rugaciune) trebuie sa fie tinuta intr-o stare de puritate timp de sase luni, deoarece aici Ingerul va aparea si se va uni cu practicantul. Dupa aceea, Ingerul preia locul de Invatator pentru practicant si numai de la aceasta fiinta se vor dobandi Intelepciunea Sacra si Magica.

Dupa ce s-a asigurat cooperarea cu Ingerul, practicantul continua sa invoce printii demonici: Lucifer, Leviathan, Astarot, Belzebud si altii (doisprezece in total). Acestora le este comandat sa depuna un Juramant de supunere fata de mag si sa ofere acestuia patru spirite familiare pentru practicile zilnice.

Cartea finala contine o colectie de talismane cu patrate magice, asupra carora printii demonici si spiritele vor depunde Juramintele. 

Fiecare talisman poate fi apoi folosit pentru a comanda unui spirit sa indeplineasca o sarcina, cam in acelasi stil din Cheia lui Solomon. Functiile talismanelor sunt cele obisnuite materialelor grimoirice- gasirea comorilor, viziuni, zboruri, vindecari, etc, etc.

Se speculeaza ca a treia carte ar fii de fapt o editie mai noua lucrarii. Nu stiu daca acesta este cazul, insa este adevarat ca are mai multe contradictii si greseli fata de cartea a doua. De fapt, cei care au folosit sistemul Abramelin au socotit cartea a treia ca fiind problematica. Insusi Abraham sugereaza asta in cartea a doua, capitolul 14.

Este foarte posibil ca aceasta carte sa reprezinte doar versiunea lui Abraham a Magiei Sacre, care bineinteles, va fii diferita pentru toata lumea.

Simt nevoie sa spun ca talismanele sunt fara folos daca practicantul nu a facut invocatia de sase luni. Acestea nu au nicio putere altfel, deoarece ele functioneaza numai atunci cand sunt aratate spiritelor care au depus juramant asupra lor. Bineinteles, asta poate fi realizat numai cu ajutorul Ingerului Pazitor, care poate fi contactat numai prin intreaga operatiune de sase luni. Cateva din cele mai obisnuite legende urbane pe care le-am auzit in legatura cu pericolele grimoarelor erau centrate asupra cartii a treia a lui Abramelin.

Cartea lui Abramelin a oferit un concept major practicilor noastre moderne- acela de Inger Gardian/Holy Guardian Angel/HGA. Golden Dawn au adoptat “HGA” direct din paginile lui Abramelin, iar sistemul Thelema este adoptat din Golden Dawn. Ambele traditii cad de acord asupra vastei importante a dobandirii Cunoasterii si Conversatiei cu Ingerul Pazitor.

Joseph Peterson descrie acest text ca aparand prima oara in limba Latina in Basel, Elvetia 1575. Este de asemenea mentionat in Five Books of the Mysteries ale lui John Dee (circa 1583). Acesta a fost clasificat de A.E. Waite ca “magie transcedentala”- adica, magie care nu include ceea ce el considera elemente de magie neagra (vezi Cartea Magiei Ceremoniale). A fost mai tarziu tradus in limba Engleza de Robert Turner in 1655.

Arbatel-ul era intentionat sa contina noua volume, insa cunoastem doar prima carte astazi. Multi sustin ca celelalte opt nu au mai fost scrise, iar asta pare a fi adevarat. Insa, magia din aceste opt carti n-ar fii neobisnuita pentru literatura magica medievala.

Prima carte, numita Isagoge (sau Cartea Institutiilor Magiei/A book of the Institutions of Magick), contine bazele procedurilor magice in general. Contine 49 “aforisme” divizate in grupe de sapte numite “septenare” care trebuie invatate si urmate pentru a avea succes in experimentele magice. Un exemplu potrivit ar fii numarul doi:

A treia parte a aforisemlor incepe cu o descriere a naturii si a metodelor de a lucra cu cele sapte Spirite planetare Olimpice, care locuiesc in firmament (Ceruri), mai cu seama astrele (sau planetele) firmamentului. Datoriile lor este sa declare Destinele si sa administreze Farmece fatale in limita permisiunii lui Dumnezeu. Numele lor este Aratron, Bethor, Phaleg, Och, Hagith, Ophiel si Phul.

Conform acestui text, Universul este impartit in 186 “provincii” care sunt guvernate de Spiritele Olimpice. Fiecare Spirit guverneaza de asemenea, in succesiune, o perioada de 490 de ani. Conform textului, noi suntem sub guvernarea generala a lui Ophiel, Spiritul lui Mercur, inca din anul 1900 si vom ramane pana in anul 2390.

Cele opt non-existente carti ce ar urma prima carte sunt descrise in introducerea din Arbatel. A doua carte ar fii despre Magia Microcosmica si pare a fii o operatiune de a lucra cu Ingerul Pazitor Minor sau Geniu (vezi Arta Paulina mai sus). A treia contine Magia Olimpica, sau una din metodele de a lucra cu spiritele ce locuiesc pe Muntele Olimp. A patra contine Magia Hesiodica sau Homerica si se concentreaza pe lucrul cu “cacodaimoni” (spirite necurate sau demoni). Este foarte probabil ca acest text sa fi fost in acelasi stil ca si Goetia. A cincea carte contine “Magia Romana sau Sibilina” care se ocupa cu Spiritele Tutelare- adica, acele entitati spirituale care ghideaza si protejeaza oamenii. A sasea carte este numita Magia Pitagorica, care promite aparitia unor spirite ce dicteaza “stiintele retorice” precum medicina, matematica, alchimia, etc. A saptea carte se numeste Magia lui Apollonius si contine regulile din cartea a doua si cartea a cincea. Insa aceasta carte se ocupa cu spiritele ostile in loc de cele bune. A opta carte se numeste Magia Hermetica sau Egipteana si este descrisa ca fiind similara cu Magia Divina. Daca ar fii sa fac o presupunere, as spune ca aceasta s-ar ocupa cu fiintele celeste (theurgia) sau chiar cu magie religioasa precum cea din Cartea a III-a a lui Agrippa. Intr-un final, a noua carte este “intelepciunea ce depinde de Cuvantul lui Dumnezeu; iar aceasta se numeste Magia Profetica.”

Cele mai vechi copii pe care le avem astazi sunt Sloane MS 313 si 3854, ambele datand din secolul 14. Bazandu-se pe text, Robert Mathiesen sugereaza ca acest material a fost compus “in prima jumatate a secolului 13.” Exista sase copii cunoscute ale acestei carti.

Introducerea cartii ofera povestea ca aceasta ar fii fost creata ca raspuns fata de inchizitiile medievale. Pe cand oficialii Bisericii cautau sa distruga toate lucrarile magice, un conciliu de adepti s-a adunat pentru a conserva cumva stiintele sacre. Unul dintre aceastia- Honorius, fiul lui Euclidus- fiind ales pentru aceasta sarcina. Asa cum este obisnuit in literatura grimoarelor clasice, maestrul intra in conversatie cu un Inger care ii dicteaza secretele magiei. In cazul de fata, numele ingerului era Hochmel- o versiune evidenta a cuvantului Ebraic “Chockmah” (Intelepciune). Cartea Jurata a lui Honorius este rezultatul acestei actiuni. Fiecarui adept i-a fost permis sa faca nu mai mult de trei copii ale acestei carti, iar fiecare copie era fie ingropata la moartea sa, ascunsa in mormantul sau, sau oferita pe maini de incredere.

Cartea este un text specific Catolic ce pare a fi in legatura stransa cu Ars Notoria. Joseph Peterson arata asemanarile dintre rugaciunile folosile in ambele manuscrise si sugereaza ca acestea sunt direct conectate. Ambele texte utilizeaza intr-adevar rugaciunea, fiind divortate in mare parte de tehnicile tipice ale grimoarelor, pentru a dobandi rezultate magice. Insa, pe cand Ars Notoria se concentreaza pe dobandirea cunostintelor retorice, Cartea Jurata a lui Honorius ne promite dobandirea unei “Viziuni.” Aceasta este doar versiunea Crestina a viziunii Merkavah- unde practicantul are o viziune a lui Dumnezeu prin purificare, post si rugaciune.

Robert Mathiesen explica faptul ca operatiunea dureaza 28 de zile. Este divizata in doua parti principale: prima dureaza douazeci de zile si se concentreaza pe purificarea operatorului. A doua parte (ritualul magic) dureaza opt zile. Acesta pare asemanator cu cel din Cartea lui Abramelin, care cere practicantului sa intre intr-o perioada de purificare de sase luni, dupa care urmeaza un ritual de sapte zile pentru a dobandi viziunea Ingerului Pazitor si pentru a lega Printii Demonici.

Interesant este ca John Dee a detinut o copie a acestei lucrari (Sloane 313). La fel ca uneltele din Almadel, Dee a adoptat acest aspect in sistemul sau Enochian. Textul descrie inscriptionarea pe pergament a “Siglei lui Dumnezeu” pe care Dee a folosit-o ca baza pentru “Sigillium Dei Ameth.”. For continua sa vorbesc despre acest aspect ceva mai jos.

La sfarsitul anilor 1500, doi magi-alchimisti si-au unit eforturile magice si au inceput sa contacteze ingeri. Unul din acestia era Dr. John Dee- cel mai respectat invatat la acel timp. Acesta s-a bucurat de protectia Reginei Elizabeta I si a fost cu totul dedicat progresului Angliel. Ţelul sau pare sa fi fost primirea unui sistem de magie pentru dominatia lumii, prin care ar fi putut sa influenteze soarta regatelor vecine. Partenerul sau era Edward Kelley, un alchimist dedicat ce cauta adevartele secrete de a schimba metalele normale in aur.

Cu aceste scopuri in minte, cei doi au chemat si conversat cu o larga familie de Ingeri. La fel ca si cei doi magi, Ingerii pareau sa aiba propria agenda- transmiterea unui sistem de magie extrem de puternic ce ar influenta lumea. Fara surprindere, din aceste trei ţeluri (putere militara, aur si evolutie magica) numai cel al ingerilor a fost indeplinit. Sistemul de magie angelic a fost numit “Enochian” si se presupune ca a fost initial oferit profetului Biblic Enoch inainte de Marele Potop. Acesta a fost eventual adoptat intr-o masura de Hermetic Order of the Golden Dawn la sfarsitul anilor 1800 si astfel a devenit baza cunoasterii magice moderne.

John Dee a avut o singura incercare de a produce un grimoare in stil Solomonic, cel care este astazi publicat sub titlul The Enochian Magick of Dr. John Dee, de G. James. Insa acest text nu a fost la fel de folositor precum jurnalele pe care acesta le-a tinut in timpul lucrarilor cu Ingerii. In acestea ii gasim pe Dee si Kelley interactionand cu inteligentele celeste zilnic, iar noul sistem de magie era livrat piesa cu piesa. Dee se ocupa cu invocarea entitatilor (in mare parte, doar prin recitarea Psalmilor) iar Kelley ar fii privit intr-un glob de cristal si ar fi raportat tot ce a vazut. Sesiunile au continuat din 1581 pana aproximativ 1607- iar baza lucrarii se pare ca ar fi avut loc intre 1582 si 1585. Jurnalele ce sunt de importanta primara sunt:

Aceste cinci carti (prezervate ca Sloane MS 3188) acopera anii dintre 22 Decembrie 1581 pana in 23 Mai 1583. Subiectul acestora este transmiterea al “Heptarchia”, o forma de magie ce se concentreaza asupra misterelor celor sapte Arhangheli ce stau langa Tronul lui Dumnezeu (vezi Apocalipsa lui Ioan Cap. 4) Se concentreaza asupra celor sapte planete, zile ale saptamani si chiar cele sapte zile ale Creatiei. Magia functioneaza prin patronarea a 49 de Ingeri Planetari, toti avand functii tipic grimoirice- precum oferirea intelepciunii si a cunoasterii sau protectie militara.

Uneltele magiei Angelice sunt foarte tipice tehnologiei grimoarelor. De fapt, majoritatea dateaza dinaintea lui John Dee, fiind adoptate din diverse texte medievale. Spre exemplu, influenta textului Almadel (vezi mai sus) este destul de evidenta, precum in Altarul Sacru/Holy Table (sau Table of Practice – Altarul de Practica). 

Desi Almadel-ul este facut din ceara in timp ce Altarul/Masa lui Dee este facut din “sweetwood” (?), pentru crearea Siglei lui Dumnezeu (Sigillum Dei Ameth) se foloseste tot ceara. Aceasta Sigla sta pe Altarul Sacru si, la fel ca in Almadel, este folosit pentru a conversa cu Ingerii; probabil intr-un glob de cristal asezat pe el. Chiar si modelul fetei Sigiliului este traditional. “Sigla lui Dumnezeu” isi face aparitia intai in Cartea Jurata a lui Honorius, desi (la fel ca si Altarul) numele si caracterele inscriptionate difera de versiunile finale ale lui Dee.

Mai este inclus si un Inel al lui Solomon, facut din aur pur, avand Numele Divin “Pele”. Acest nume se gaseste in cartile lui Agrippa si in Judecatori 13:18 (a saptea carte a Vechiului Testament): Cuvantul Ebraic pentru “nume” (PLE) indica “un miracol al lui Dumnezeu.” Arhanghelul Mihail i-a oferit modelul acestui inel lui Dee, spunand ca acesta este inelul adevarat purtat de Solomon cand acesta a facut miracole. Dee a fost instruit sa nu incerce nimic fara acest inel.

Alte unelte erau sapte talismane numite Insemnele Creatiei (Ensigns of Creation – ce corespund celor sapte zile Biblice ale Creatiei) create din tinichea purificata si aranjate in jurul Sigiliului Dei Ameth, un talisman inscriptionat cu caractere angelice, cateva invelisuri de matase, un glob de cristal, talismane pentru fiecare rege angelic planetar (si probabil pentru printii fiecarei planete) si patru sigle de ceara in miniatura pentru a le plasa la picioarele Altarului. 

Pe la sfarsitul celor Cinci Carti, Ingerii au oferit primul material “Enochian”. Acesta a aparut sub forma unei carti numite Liber Logaeth, Cartea Vorbirii lui Dumnezeu. Acest text consta in 49 pagini acoperite cu o limba indescifrabila aranjata sub forma unor patrate magice. Ingerii au spus ca aceasta era o noua doctrina, ce continea cuvintele lui Dumnezeu ce au creat Universul (ca in Geneza). De aici, continuam cu:

Titlul intreg al acestui text este A True and Faithful Relation of What Passed for Many Yeers Between Dr. John Dee (A Mathematician of Great Fame in Queen Elizabeth and King James their Reignes) and some Spirits [trad. O Adevarata si Fidela Relatie ce a fost purtata Multi Ani intre Dr. John Dee (Un matematician de Mare Faima in domniile Reginei Elizabeta si Regelui Iacob) si Niste Spirite]. Este un volum imens publicat in 1659 de Meric Casaubon, continand treisprezece carti ce acopereau datile 28 Mai 1583 pana in 7 Septembrie 1607.

Aici gasim faimoasele “48 Claves Angelicai” (Chei Angelice), The Great Table of the Earth (Watchtowers) , cele 91 (sau 92) Parti ale Pamantului si cele 30 Aethyrs (Ceruri). Ingerii au oferit instructiunile de a folosi Cheile- numite si Chemari- pentru a accesa misterele din Logaeth. Ierarhiile Celeste din Watchtowers (Turnuri de Veghe?) sunt definite in mare parte, impreuna cu un ritual de chemare si contact cu acestea.

 

Mai erau si niste instructiuni obscure pentru a observa prin divinatie (skrying) in Parti ale Pamantului – care erau de fapt reflexiile spirituale ale unor locatii geografice. Dee spera sa controleze orice tara din lume avand acces la Ingerii care domneau asupra acelei parti a Lumii.

Asta bineinteles, nici nu incepe sa atinga suprafata materialului “Enochian” al lui John Dee si Sir Edward Kelley. Insa, spatiul de aici nu-mi permit o explicatie atat de masiva. A True and Faithful Relation se intinde pe cateva sute de pagini- pline de magie, misticism, politica si intriga. Studiul acestei carti si al sistemului angelic Enochian este o dedicare de o viata.